Kendo-ul este calea inteligenþei ºi a eficacitãþii! În Kendo nu existã lovituri de picior sau de mânã, nu se învaþã tehnici de autoapãrare, acest sport oferind totuºi practicanþilor siguranþã maximã, în primul rând datoritã echipamentului ºi a regulilor de aplicare a tehnicilor! Ca orice alt sport de luptã, kendo-ul are ca scop însuºirea stãpânirii de sine, dezvoltarea respectului, a impulsivitãþii ºi a forþei de viaþã, îndemnând pe de altã parte – în mod specific spiritului kendoului - la dezvoltarea extraordinarã a simþurilor ºi la cãpãtarea încrederii în aceste presimþiri ºi intuiþii.
Prin influenþa sa - rezultatã de pe urma exerciþiilor practice ºi a conceptelor teoretice specifice - Kendo-ul contribuie la dezvoltarea capacitãþii de decizie, a perseverenþei, conferind miºcãrilor practicanþilor o naturaleþe (atât la nivel fizic cât ºi la nivel spiritual), ºi nu în ultimul rând oferind o strategie sãnãtoasã ºi în desfãºurarea activitãþilor cotidiene.

Pe la mijlocul erei Edo, bushii practicau kata (exerciþii care au la bazã situaþii imaginare în faþa unui inamic imaginar) folosind în timpul exerciþiilor mai mult shinken-ul (sabia adevãratã) sau bokuto (imitaþie de sabie executatã din lemn). Aceastã metodã însã s-a dovedit a fi ineficientã în rãzboi adevãrat, iar practicarea scrimei cu astfel de mijloace a fost destul de periculoasã, producându-se multe accidente în timpul antrenamentului.
La începutul secolului al XVIII-lea, maestrul Naganuma Shiro al ºcolii Jiki shinkage ryu a fost cel care a folosit pentru prima datã echipamentul kendo ºi în loc de sabie shinai-ul de bambus; aceste tehnici cu shinai fiind dezvoltate în continuare ºi rãspândite în Japonia datoritã lui Nakanishi Chuzo. Dupã cel de al doilea rãzboi mondial, Kendo-ul a intrat în categoria sporturilor de competiþie, devenind foarte popular în mai multe þãri chiar ºi în afara Japoniei. În prezent existã aproximativ 3 milioane de practicanþi Kendo în Japonia ºi cca. 350 de mii în afara Japoniei.