Termeni şi condiţii pentru furnizarea de bunuri
Cluburile înregistrate (cu codul fiscal şi număr de înregistrare sportivă) vor beneficia de o reducere de până la 15% la anumite produse;
În cazul produselor aflate la promoţie nu se mai aplică nici o reducere deoarece acestea sunt deja reduse cu mai mult de 15%.
Săbii şi arme ascuţite
Prin achiziţionarea oricărui element vândut de Budoshop.ro, cumpărătorul în mod expres garantează că el/ea este în conformitate cu toate legile federale aplicabile, de stat, şi legile şi regulamentele locale în ceea ce priveşte achiziţionarea, posedarea şi utilizarea elementului.
Este responsabilitatea cumpărătorului de a respecta toate legile federale, de stat şi locale care reglementează vânzarea oricăror elemente enumerate, ilustrate sau vândute, astfel cumpărătorul să aibe la cunoştinţă “legea armelor şi muniţiilor” legea nr.295/2004 publicată în monitorul oficial, Partea I Nr. 893 din 30/06/2004.
Dreptul de returnare a mărfii.
- Potrivit prevederilor legale în vigoare, „consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului.”
- Produsele care nu satisfac cerinţele dumneavoastră, vor fi expediate înapoi la firmă I.I. Nagy Sandor . str. Budvar Nr. 41, Odorheiu Secuiesc, Judeţul Harghita pe propria cheltuială, împreună cu factura proformă primită prin email.
- Produsele vor fi returnate în forma lor originală, fără a fi deteriorate sau utilizate, iar produsele oferite ca set vor fi transmise în întregime.
- Vă rugăm să respectaţi termenul prevăzut pentru înapoierea mărfii. Contravaloarea mărfii returnate va fi restituită prin poştă sau prin transfer bancar, nu mai târziu de 30 de zile de la preluarea mărfii returnate. Noua marfă comandată va fi expediată cu plata ramburs.
- Vă rugăm să păstraţi dovada de expediere a coletului returnat până la încheierea procesului de analizare a eventualei reclamaţii, iar în cazul mărfii returnate până la momentul rambursării banilor.
- Taxa de curier vă va fi returnată, doar în următoarele condiții: Dacă produsul primit este degradat, are un defect sau nu este produsul comandat de dumneavoastră.
- În cazul în care produsul nu satisface aşteptările dumneavoastră sau mărimea nu este corespunzătoare această taxă nu vă va fi returnată.
PLATI in avans
- În cazul în care optaţi pentru achizitionarea unui bogu sau altor produse care au valoarea de 1000 RON sau mai mult, din motive de siguranta, plata se va face in avans in contul nostru bancar avand ca referinta factura proforma primita inainte.






