Explorând trecutul  boxului, ne dãm seama cã nu existã ºi nici nu pot exista date oficiale, despre când ºi în ce condiþii a început omul sã-ºi foloseascã pumnii, cert este însã, cã omul primitiv – cu scopul procurãrii hranei ºi  cu ocazia certurilor dintre triburi- a fost nevoit sã-ºi manifeste instinctele de multe ori în acest fel. Cu toate acestea, ºi aceastã concepþie pare sã-ºi piardã valabilitatea, cãci existã chiar ºi în zilele noastre teritorii necivilizate în lume, unde folosirea pumnilor - ca manifestare a violenþei - nu este cunoscutã nici mãcar din auzite.
Primele urme ale luptei cu pumnii dateazã din a doua jumãtate a mileniului 5. înainte de Hristos, de pe teritoriul Etiopiei de azi. O parte organicã a procesului de instruire pentru luptã caracteristic acestei regiuni, o constituia lupta corp la corp, exersându-se astfel miºcãrile de apãrare, de contraatac ºi de parare a loviturii, efectuate de un soldat care ºi-a pierdut eventual armele în cursul luptei.  S-au gãsit documente similare în China ºi în India, bineînþeles existând diferenþe semnificative faþã de loviturile executate în boxul modern de azi. Luptele  cu pumnii practicate cu caracter de competiþie apar în jurul secolului 10 înaintea lui Hristos, în Grecia anticã. La început, luptãtorii foloseau benzi moi de piele  (himas malakoteros, cu altã denumire stroption), aceste benzi fiind de cca. 3 m lungime, ºi –asemãnãtor boxului  modern  - au fost înfãºurate ca un fel de bandaj pe pumnii ºi pe antebraþ. Datoritã popularitãþii extreme dobândite în scurt timp, la cea de a  23-a Olimpiadã, organizatã în 688 înainte de Hristos, lupta cu pumnii a fost inclusã în programul competiþional. Primul campion în aceastã ramurã a fost Onomastos din Smirna, el fiind acela care a stabilit regulile de bazã ale acestei ramuri sportive.