Aikidoul modern nu este un sistem de luptã practicat cu mâna liberã, lãsat ca moºtenire din timpuri strãvechi. Chiar ºi denumirea de aiki-do este un nume colectiv format în secolul 20. Aikidoul cuprinde doar o parte a învãþãturilor moderne, având scopuri de larg interes, cum ar fi educaþia spiritualã, angajamentul religios, dezvoltarea fizicã, autoapãrarea, relaxarea ºi practicarea unui sport. În zilele de azi, sunt cunoscute peste 30 de ramuri ale aikidoului. În pofida diferenþelor teoretice ºi tehnice care le deosebesc, aceste  strãduinþe au o bazã comunã, toate fiind reductibile la învãþãturile unui singur om, chiar dacã de-a lungul timpurilor unele persoane au introdus în acest sistem schimbãri parþiale conform interpretãrilor proprii.               

Ar fi extrem de ireal sã susþinem punctul de vedere, conform cãruia ar exista doar un singur aikido, iar celelalte sisteme - purtând dealtfel acelaºi nume – ar fi false. Dacã am face aºa, am nega existenþa acelui proces natural al evoluþiei, parcurs de toate artele marþiale clasice ºi moderne, acel proces, datoritã cãruia a luat fiinþã chiar ºi aikidoul. În spiritul acestui proces, este important sã deosebim diferitele variante ale aikidoului modern de variantele anterioare. Este utilã, totodatã clarificarea legãturilor populare dar nefondate pe care aikidoul le are cu trecutul îndepãrtat, ºi de a accepta ca varianta iniþialã a luat fiinþã în era Edo.  

Ueshiba Morihei, fondatorul Aikido-ului s-a nãscut în 1883. Încã de mic copil, Morihei s-a simþit atras de artele marþiale. În 1915, Morihei l-a întâlnit pe spadasinul Takeda Sokaku, maestru al tehnicilor Akijutsu ale Daito-ryu-lui (ramurã a ºcolii Takeda), acesta exercitând o influenþã puternicã asupra lui Morihei, atât în cãutarea spiritualã a acestuia cât ºi în formarea propriului stil de luptã. Dupã moartea tatãlui sãu, Morihei a petrecut mai mulþi ani lângã Onisaburo Deguchi. Onisaburo Deguchi a fost un conducãtor religios ºintoist, cu cunoºtinþe vaste ºi aprofundate, ducând o viaþã enigmaticã, plinã de mister, ºi ale cãrui învãþãturi au  influenþat profund gândirea lui Morihei. Deguchi l-a încurajat permanent, sã-ºi formeze propriul stil, considerând cã metodele ºcolii Daito sunt mult prea agresive, focusate pe luptã, ºi nu servesc scopului "identificãrii" omului cu Dumnezeu, adicã nu se integreazã în învãþãtura conform cãreia, omul ar trebui sã trãiascã în armonie cu tot ceea ce îl înconjoarã. Dupã rãzboi, Ueshiba s-a retras în singurãtate în satul Ivama, din regiunea Ibaragi, începând sã-ºi dezvolte independent propriile tehnici de luptã. La început aceste tehnici erau denumite aiki-jutsu, iar mai târziu aiki-budo – ele fiind considerate mai degrabã un fel de artã. Între 1942 ºi 1952 (1942 fiind anul în care s-a folosit pentru prima oarã oficial denumirea de Aikido) Morihei ºi-a „cizelat” ºi ºi-a perfecþionat tehnicile de luptã, aducând ºi filosofia aikidoului aproape de perfecþiune.  Începând cu anii 1950, ºi-a deschis mai multe sãli de antrenament peste tot în Japonia. O-Sensei (în traducere liberã Învãþãtor Respectabil) considera important, ca Aikido-ul sã se rãspândeascã în întreaga lume, în acest scop trimiþându-ºi  discipolii - deja ajunºi la nivelul de maestru - în þãri îndepãrtate, ca ei sã predea tehnicile aikido ºi sã propovãduiascã spiritualitatea acestuia. Ueshiba Morihei (în traducere liberã Învãþãtor respectabil) a pãrãsit aceastã lume la vârsta de 86 de ani, ultimele  sale cuvinte fiind : "Aikidoul aparþine lumii întregi". 

Fragment din cartea lui  Donn F. Draeger intitulatã, Bujutsu ºi Budoul modern (1973)